Zile de prietenie si multumire

06.04.2020

Zilele se scurg încet și cu dor....

Dor de familie, de prieteni, de colegi...da, ne e dor, dar nu numai noua părinților ci și copilașilor noștri, fie mici, fie mari.

Așa că săptămâna care tocmai a trecut, am decis să o numim SĂPTĂMÂNA PRIETENIEI și A MUȚUMIRII!

Am făcut crafturi cu gândul la prietenii nostri, i-am contactat și am avut videocall-uri cu cât mai mulți! Nu e ca și cum i-am fi vazut, îmbrățișat, ascultat față în față, dar macar ne-am mai astâmpărat dorul.

De ce săptămâna MULȚUMIRII? Pentru că am intrat într-un "perpetuum mobile" dat de aceleași activități: de curățenie, mâncare, joacă, somn și alte activități similare ocazie cu care au început nemulțumirile și frustrările pentru noi părinții și cel mai probabil și pentru copii. Așa că, încurajată și de cartea lui Ann Voskamp  ”1000 de Daruri” am decis să aleg mulțumirea în loc să mă plâng. Astfel, am căutat motive de mulțumire în toate lucrurile înconjurătoare, am mulțumit pentru mâncarea pe care o fac, pentru că am familia sănătoasă să se bucure de ea, am mulțumit pentru vasele pe care trebuie să le spăl, pentru că am avut mereu ce să pun în acele farfurii, pentru urmele de degete de pe geamuri....câte 10 de la fiecare mânuță...și uite așa mai departe. Dumnezeu ne-a binecuvântat! E un exercițiu foarte bun, vă provoc să îl faceți, va trece mai usor atât timpul cât și activitățile dvs.

Așa că am să postez ce am facut noi și ce idei mai avem, chiar dacă încă nu am apucat să le punem în practică!

MUZICĂ ȘI MIȘCARE

PROVOCARE: să inventeze un cântecel cu numele prietenilor lor sau câte un cântecel pentru fiecare prieten!

Apoi avem și un cântecel în engleză despre prietenie pe care se poate face și mișcare:

ACTIVITĂȚI DE LUCRU MANUAL

Cu gândul la prieteni am făcut crafturi care să ne amintească de ei sau pe care să le dăruim de îndată ce va fi posibil.

Iată câteva idei:

O felicitare deosebită. Dacă nu aveți sârmă așa subțire se pot folosi agrafe de hârtie din acelea mai mari. Pentru copiii mărișori acest fluture este foarte atractiv și distractiv.

De asemenea vă propun câteva activități cu magneți. Acestea sunt potrivite pentru toate vârstele, dar e bine să supravegheați copilașii micuți. De ce am ales magneții, pentru "prietenia" lor cu metalul. Sigur magneți găsiți prin casă, fie sacrificați unul de pe frigider, fie ceva jucării, care au magneti, litere magnetice.

Sau alte activități zilnice pentru a ne aminti de prietenii noștri. De asemnea e un moment bun pentru a le vorbii copiilor despre prieteniile adevărate, despre calitățile unui prieten.

În rețeta prieteniei, puteți să adăugați virtuți ale unui prieten bun, pe care copiii să și le însușească sau să le aștepte de la un prieten.


POVESTE

Pentru copiii mai mari vă recomand să îi încurajați să citească cartea  Micul Prinț de Antoine Saint-Exupery , puteți chiar să o citiți împreună, sau există și varianta audio, excepțional citită aici:

Pentru cei mai mici aici aveți Povestea ursului cafeniu de Vladimir Colin, foarte frumoasă.

JOCURI

În cadrul prieteniei vom învața să împărțim, așa că ne putem juca "împarte înghețata": se fac niște conuri mari de înghețată și se dau de la unii la alții o minge cu ajutorul conului. După fiecare tură, jucătorii fac un pas în spate, lărgind cercul, dacă sunt mai mulți, dar în același timp trebuie să prindă înghețata.

Un alt joc poate fi: VAPORAȘELE

Desfășurarea jocului:
- fiecare jucător își marchează pe hartă "Vaporașele mele" toate vaporașele disponibile și pe orizontală dar și/sau pe verticală, cu atenție să respecte numărul de căsuțe corespunzător fiecărui vaporaș și ca acestea să nu își atingă laturile unul de celălalt;
- se trage la sorți cine începe. Acesta începe să-l întrebe pe adversar câte o coordonată (de exemplu F4) reprezentând un punct pe harta la intersecția liniilor marcate de litere și respectiv cifre. Tote încercările reușite sau nu sunt marcate pe harta pentru a evita să vă repetați și pentru evidență. În momentul în care un jucător rateaza vine randul celuilalt jucător. Câștiga cel care distruge primul vaporașele adversarului.

Reguli:
- toate vaporșele disponibile trebuie plasate pe hartă.
- vaporașele nu au voie sa își atingă laturile, cel mult colțurile
- jucătorii nu trebuie să vada planșa adversarului
- dacă un jucator a nimerit un vaporaș adversar sau o parte a acestuia, mai are dreptul la o altă încercare până ratează.

1,2,3 LA PERETE STOP un joc fărăvărstă și care nu se demodează niciodată, la fel ca jocul: CÂȚI PAȘI ÎMI DAI ÎMPĂRATE?
Obiective. Îşi dezvoltă atenţia. Asociază paşi sau semenle cu diferite animale sau lucruri, ajută comunicarea în masa. Cel care e împărat este nevoit să vorbească unei mulțimi.
Materiale necesare. Opţional, o coroană de rege sau regină.
Cum se joacă "Împărate, câţi paşi îmi dai ?" Dintre copii se alege un jucător care va fi împăratul. Acesta va sta la o distanţa de câţiva metri de ceilalţi copii. Restul copiilor vor sta într-un şir drept cu faţa spre împărat. Pe rând, fiecare copil îl va întreba pe împărat: "Împărate, câţi paşi îmi dai?". Împăratul poate să răspundă: x pasi de barză (trebuie să sară într-un picior); paşi de iepure (trebuie să ţină mâinile pe cap să formeze urechile şi să sară); paşi de furnică (talpă langă talpă); paşi de pitic (mers pe vine); paşi de uriaş (făcut de paşi foarte mari); paşi de cangur; paşi de balerină, paşi de broscuţă (palmele întoarse pe jos şi sărit), paşi de mămăligă (te învârţi), paşi de rac (te duci înapoi ) şi se pot inventa şi alţi paşi. Copilul care ajunge primul la împărat, îi ia locul.

DESEN PE SPATE

Toată lumea sta așezată pe jos cu fața la spatele celui din fașă. Ultimul desenează ceva pe spatele celui din față, care va transmite desenul, așa cum l-a ănțeles mai departe. Primul din șir va trebui să desenez pe o hârtie ce a înțeles din desenul de pe spatele său.

FIȘE DE LUCRU


#stamacasa

Lucia Deac